September 11 | by Denisia Balauta
Superficialitatea, o problema?

Subtilitatea de obicei nu este înâlnită în Sons of Anarchy, doar aici în scena împușcăturilor de la școală.

De obicei acest serial atrage atenția tuturor prin șcenele de violență gotice și umorul negru al șcenelor sângeroase, dar nu am văzut prăbușindu-se trupurile copiilor în Straw. De această dată doar s-au auzit împușcăturile, dar nu ni s-a prezentat șcena în sine, nici pe cel care trăgea, cum se obișnuiește în Newtown și Columbine.

Dacă cel ce a tras era vreun elev dintr-un oraș din California, care făcea parte din clubul motocicliștilor din Sons of Anarchy, ne face să ne gândim la faptul că traficul de arme are consecințe grave asupra comunității. Iar modul în care acel baiat îi împușcă pe toți îi face pe cei din clubul lui să-și lărgească aria de activitate.

Serialul are șcene ca cea de la școala Sandy Hook, dar nu vrea să ne îndrepte atenția asupra armelor din cultura americană. În primele trei episoade ale sezonului trei, vedem cum se dă greș în multe situații.

În Sons of Anarchy acțiunea se desfășoară între infractori, traficanți de droguri și mafioți. Majoritatea adversarilor clubului aceluia erau chiar ei, dădeau vina sau se puneau în pericol unul pe celălalt. De alte ori cei vizați erau cei care au ales să-și trăiască viața sau cei care intrau in conflict cu membrii familiei sau apropiații Sons of Anarchy- ilor.

Cea mai complexă șcenă este aceea în care The Sons atacă. Motocicliștii de obicei protejează pe cei din Charming – unde cu mult timp în urmă și-au deschis un magazin – chiar dacă asta implică infruntări cu oameni foarte periculoși. Atitudinea lor este de-a dreptul ipocrită și ne descoperă efectele secundare pe care le au afacerile cu The Sons.

Împușcăturile de la școală – oricât de îngrozitoare ni s-au părut – au fost o ocazie de a aborda teme care de obicei sunt evitate. Sons of Anarchy a fost mereu melodramatic și așa va rămâne, nu cred că se va schimba acum, doar va avea obiective mai înalte.

Este foarte probabil ca acest serial sa aibă doar șapte sezoane și examinând mintea personajelor și încurajarea violenței vedem că este cea mai potrivită modalitate de a intra în acțiune înainte ca serialul să ia sfârșit.

Sons of Anarchy nu a luat o atitudine puternică în trecut. Din punctul de vedere al creativității, este un show amplu, de mare succes. Bineînțeles că ne atrage atenția cu șcenele sângeroase, făcând doar câteva excepții. Este genul de show care cuprinde evoluții superficiale fără morală, tematică sau impact emoțional.

După cum am mai precizat, scenariiștii dramelor au de ales, de obicei, între ”Dexter” și ”Breaking Bad”, dar SOA nu a părut prea interesat de stilul nemilos pentru care show-ul AMC este cunoscut.

Să nu mai spunem că anumite elemente din ”formula” Sons of Anarchy se dovedesc a fi chiar eficace uneori. Drama are o distribuție impresionantă, care ocazional, aduce un plus – din această cauză eu, de exemplu, îl urmăresc în continuare, în ciuda faptului că este într-o oarecare măsură limitat.

SOA este cel mai apreciat atunci când introduce secretele pe care le au personajele, unii față de alții, sau când face referire la istoricul complicat al vieții lor. Ca exemplu, avem în primele episoade ale sezonului 6, scene excelente între Jax și Tara, și cuplul alpha Clay și Gemma. Lucrul care face ca potențialul Sons of Anarchy să fie subestimat este faptul că show-ul nu oferă o privire mai profundă, o analiză adâncă a personajelor și a poveștii fiecăruia.

Deși odată cu ”Straw” parcă ar mai fi o speranță, nu m-am așteptat niciodată, cu adevărat, ca în sezonul 6 să se pună accentul prea mult pe afacerile în care Sons s-au aventurat. Mi-ș dori ca următoarele episoade să îmi contrazică afirmația, dar se pare că sezonul 6 va fi pur și simplu leagat de afaceri,mai degrabă o ocupație să fie, nu contează.

Fără să intrăm, în detalii despre următoarele două episoade, putem spune despre scena împușcăturilor de la școală că este oarecum vagă și neinteresantă.

Sons of Anarchy încearcă, din când în când, să pună în lumină efectele violenței, și ar mai fi foarte multe surse de explorat. Neclarități cum ar fi, The Sons sunt baieții răi sau băieții buni, Jax influențat în mod negativ sau rău intenționat, ar face show-ul să iasă din zona lui de confort. Nu ar fi un lucru rău, dar nu mă aștept să se întâmple.

Să ne așteptăm oare la un show despre motocicliști violenți, impulsivi, înconjurați de arme și violență în America? Cam da, dacă show-ul își va face suficient timp și va arăta destul interes pentru filmarea unei astfel scene.

În ceea ce mă privește, întrebarea nu este dacă drama unui biciclist macho este o sursă potrivită pentru dezbaterea problemei violenței în America. Întrebarea este, dacă nu acolo, atunci unde?

Leave a Reply

— required *

— required *

Despre Noi
Iti oferim articole, recenzii (reviews) si stiri despre serialele tale preferate in fiecare zi. Afla totul despre serialele noi si in top, citeste recomandari si participa in comunitatea serialelor!
Seriale
Copyright © 2013-2014 - Seriale Punct Ro - Toate drepturile rezervate.