August 28 | by Daniela Boca
Opt Ani Dupa Six Feet Under

Six Feet Under ne-a parasit acum 8 ani. Poate ca pentru unii este o aniversare fara prea mare importanta, dar eu sunt un membru al acestui cult, si chiar de suntem putini ca numar si silentiosi, totusi existam. Inca mai revad intreaga serie cam in fiecare an. Poti sa numesti asta o trasatura a unui fan cam inversunat, dar cred ca toti putem fi de acord ca lumea se cam pripeste in neglijarea rolului pe care il are Six Feet Under in evolutia televiziunii de prestigiu. The Sopranos si Mad Men sunt analizate la nesfarsit si constituie subiectul a nenumarate carti si articole de blog-uri, dar nimeni nu scrie vreun post nostalgic despre Six Feet Under. In afara de mine.

Niciodata nu am inteles de ce. Dintre toate serialele pe care le-am urmarit cu religiozitate, doar Six Feet Under a pastrat pentru mine efectele de dupa Evanghelie. Este singurul serial la care inca ma mai gandesc deoarece a avut intelepciunea de a-mi comunica propria viata. Cu siguranta nu sunt un fundamentalist, dar, hiperbolic vorbind, Six Feet Under are multe defecte. Oricum metafora biblica inca se potriveste bine cu un serial care era pus in legatura directa cu intrebari de moralitate. Majoritatea serialelor doar danseaza in jurul lor – faimosul sfarsit al lui David Chase pentru The Sopranos practic i-a ras in fata – pentru ca, partial, se ingrijoreaza sa nu cada prada in exact acel lucru pentru care Six Feet Under este criticat adeseori: sentimentalism patetic. Six Feet Under s-a baricadat si a riscat.

Dar daca puteai sa invingi initialul dezgust fata de toate acele momente emotionante, Six Feet Under s-a tinut destul de tare pe pozitii de partea cea buna a melodramei, si cred ca in special atunci cand vine vorba de femeile sale. Nu e vorba ca portretul masculinitatii neclare (Nate) sau monogamia dintre cei doi homosexuali (Keith and David) nu meritau atentia, dar ma loveste faptul ca majoritatea fanilor Six Feet Under pe care ii cunosc sunt de fapt femei. (Pentru barbati: mi-ar face placere sa mi se demonstreze ca gresesc in acest sens.) Iar femeile din Sixt Feet Under nu sunt ca restul femeilor din alte melodrame televizate, si trebuie precizat ca gandesc, simt si actioneaza ca oamenii din viata de zi cu zi. Nu sunt deloc stilizate. Si astfel mi-am trait restul vietii mele prin ceea ce cred eu despre asa-numitele stadii de dezvoltare ale lui Six Feet Under.

Majoritatea fanilor Six Feet Under se identifica puternic cu personajul Claire Fisher,  jucat de Lauren Ambrose. Claire avea acel simt al umorului sec si inteligent – “Mama, se pare ca iti doresti un copil cu o problema de sanatate in ale hranitului” – care poate veni doar dintr-o echipa de scenaristi, dar nu e ca si cum ea ar fi fost perfecta. Ca o multime de alti oameni, si-a petrecut tineretea incercand sa fie o artista, dar niciodata nu a fost prea sigura ca este de-ajuns de talentata. In plus, a ajuns sa se intalneasca cu o gramada de tipi groaznici, unii din ei artisti, altii doar niste nenorociti ordinari. Cu alte cuvinte, Claire avea toate calitatile lui Hannah Horvath – si in plus fata de ea, avea si o doza semnificativa de inteligenta si un adevarat interes pentru arta. A vorbit despre problemele pe care le avea si s-a dusmanit pe fata cu Russell, care pana la urma s-a transformat in indrumatorul ei spre o cariere in tehnica fotografiei. Claire Fisher pentru todeauna, dragilor. Mai ales atunci cand in sfarsit realizeaza ca fratele lui Brenda, Billy Chenoweth (Jeremy Sisto), nu merita atentia asa.

Apoi vine etapa lui Lisa Kimmel Fisher. Lisa, interpretata de Lili Taylor, nu a prea strans multi fani la inceputul serialului – Virginia Heffernan, pe atunci, ajunsese sa fie considerata chiar personajul negativ al serialului. Minusurile sale, cum ar fi rutina de a fi insarcinata, lucru care a apasat cateva butoane culturale in legatura cu femeile “rapitoare”, si angajamentul ei pentru vegetarianism i-a oferit o calitate nebuneasca care parea sa irite un numar semnificativ de fani. Dar acum, cand ma uit la serial, nu simt altceva decat simpatie pentru caracterul ei dificil si pasiv-agresiv, dar si pentru torta purtata pentru Nate. Nu prea era demn de o asa lunga dedicare, dar intr-un final a dovedit contrariul si s-a casatorit cu ea. Scena (despre care nu voi oferi mai multe detalii pentru cei care nu au vazut-o inca, dar da, o cunosc) in care ea ii spune, “Nate, nu sunt o sansa. Sunt o persoana,” inca ma mai bantuie.

Zilele astea, mintea mea este mai apropiata de cea a lui Brenda Chenowith, lucru care ma pune in dificultate cand trebuie sa scriu despre ea. Brenda, interpretata de Rachel Griffiths, la fel ca Lisa, este o femeie mai dificila. Dintotdeauna s-a spus ca Nate pare ca a fost atras de femei care ii dadeau batai de cap, lucru pe care Brenda cu siguranta l-a facut. Mai intai au fost experientele sale in Budism, care s-au adevarit, ca majoritatea experientelor in Budism, a fi niste totale prostii. (Sustin ca experientele mele in Budism sunt inca foarte adevarate, doar ca sa stiti.) Si apoi a fost ambivalenta sa totala in ceea ce priveste monogamia. A fost atat de inteligenta cand a realizat ca monogamia i-ar putea rezolva psihicul ei serios distrus, incat a ajuns sa nu o mai ajute cu nimic. Apoi a fost atat de desprinsa din viata reala in maniera in care isi folosea observatia. A fost dragoste intre mine si Brenda inca de cand a oftat, “Nu imi vine sa cred cati bani am putut cheltui pentru distrugerea vietii mele.”

Si apoi este mama, Ruth (Frances Conroy), un studiu asupra frumoasei si ambivalente experiente in definirea unei persoane in postura de sotie si mama. Cand Six Feet Under era la primul sezon, imi amintesc ca odata am petrecut o ora cu un coleg doar minunandu-ne in legatura cu aceasta “nebuna” femeie de la televiziune. Eram in special socati, ca sa ma fac inteleasa, de cat de mult puteam sa o iubim. De la izbucniri de genul, “Tot ce vreau pentru noi este sa nu fim straini unul fata de celalalt. Vreau putina intimitate. Dati-mi intimitate! Nici unul dintre voi nu vrea sa fie intim cu mine?!” pana la cumplitele ei alegeri in relatiile sale, era ceva in privinta “dotarilor” lui Ruth ce era atat de adevarat. Personajele din seriale sunt de obicei logice si au putina cunoastere de sine. Dar Ruth nici nu isi putea controla sentimentele si nici nu era capabila sa le explice pe intelesul tuturor.

Mai sunt si alte exemple de feminitate in distribuitia serialului: Vanessa Diaz, interpretata de Justina Machado, ne-a prezentat cealalta partea a arhetipului gasit in Ruth, femeia ce avea control asupra casniciei si casei sale pana in momentul in care viata i s-a intors pe dos si lucrurile au inceput sa iasa rapid la iveala. Sarah, jucata de Patricia Clarkson, a fost artistul ratat, care nu dorim sa devenim vreodata, doar in cazul in care urmam calea sigura a lui Ruth, totusi, cu siguranta i-am lua lui Sarah frumoasa casa Laurel Canyon, ca un premiu de consolare. Bettina, interpretata de Kathy Bates, este inca una din favoritele mele, mai ales cand o incurajeaza pe Ruth sa o lase mai usor. Toate astea sunt nivele la care inca nu am ajuns, dar sunt incantata ca am cunoscut aceste personaje, astfel incat atunci cand voi ajunge la ele voi avea ceva pe care se ma bazez.

Desigur, scenaristii au condus serialul pe niste cai destul de complicate. Intriga sufera atunci cand exista presiunea de a aduce povestea in permanenta impotriva marilor intrebari despre viata, dragoste si moarte. Gradul pericolului de moarte si despartirile spectaculoase din serial tind sa sfideze realitatea. Viata nimanui nu contine atatea chinuri.

Dar acele rafinate scenarii si roluri jucate, care au avut loc in jurul intrigilor putin cam neplauzibile, au reusit sa salveze serialul de la sentimentalisme. In schimb, a devenit un ghid usor de urmarit pentru cat de tare poti sa iti distrugi viata si cum este posibil 100% sa supravietuiesti. Am suspectat deseori ca in locul problemelor ce tin de maiestrie, un motiv pentru care Six Feet Under este relativ discutat se refera exact la acest lucru: un serial despre emotii puternice si incomode va duce natural, ei bine, chiar la aparitia acelor emotii incomode. Dar in Six Feet Under, ca peste tot, trecerea prin situatii mai putin placute inseamna ca intr-un final te va invata ceva. Si atunci ramai cu adevarul dat de cliseul: invatarea nu e niciodata o pierdere de timp.

Leave a Reply

— required *

— required *

Despre Noi
Iti oferim articole, recenzii (reviews) si stiri despre serialele tale preferate in fiecare zi. Afla totul despre serialele noi si in top, citeste recomandari si participa in comunitatea serialelor!
Seriale
Copyright © 2013-2014 - Seriale Punct Ro - Toate drepturile rezervate.