May 9 | by Denisia Balauta
Lista serialelor anulate, reinnoite si a celor care vor debuta in 2014-2015

Fiindcă în fiecare sezon ne confruntăm cu aceeași problemă, am selectat câteva seriale care au fost anulate anul acesta, câteva care vor fi înnoite, dar și câteva dintre cele care vor fi difuzate în perioada 2014-2015.

Voi începe cu cele care vor fi reînnoite cu încă un sezon și anume cu:

The 100 – serial apărut de curând pe CW, a cărui acțiune se desfășoară la 97 de ani după un război nuclear care a distrus întreaga civilizație. Singurii supraviețuitori ai dezastrului a fost doar o navă spațială în care se aflau 100 de delincvenți, trimiși ulterior pe pământ pentru a repopula planeta. Acesta va fi înnoit cu cel de-al 2-lea sezon.

Hart of Dixie – va fi reînnoit cu cel de-al 4-lea sezon în care povestea doctoriței Zoe Hart și a prietenilor ei din Bluebell va continua într-un mod la fel de comic și dramatic ca și până acum. Relațiile celor din orășelul Bluebell ne vor încânta în continuare cu complexitatea și nesiguranța cu care ne-a obișnuit pe parcursul celor 3 sezoane ale sale.

Beauty and the Beast – va primi și el cel de-al 2-lea sezon, situația complicându-se din ce în ce mai tare, problema triunghilui amoros format din Vincent, Cat și Gabe rămânând încă în picioare, plasat fiind în două contexte diferite – pragmatism și pasiune.

DaVinci’s Demons – va fi reînnoint cu cel de-al 3-lea sezon în care povestea „nespusă” a lui Leonardo DaVinci va continua. Vedem că perioada în care acesta avea doar 25 de ani gândul și credința erau controlate, iar el, fiind un artist idealist, se lupta în permanență cu geniul imaginației sale, fapt ce l-a condus la inventarea viitorului.

Agents of S.H.I.E.L.D. – serialul inspirat din benzile desenate marca Marvel, va primi și cel de-al 2-lea sezon în care agentul Phil Coulson și echipa lui ne vor încânta cu noi misiuni împotriva prezențelor supranaturale care amenință siguranța planetei.

Modern Family – a fost reînnoit cu încă un sezon, care cu siguranță ne va amuza la fel cum au făcut-o și celelalte 5 sezoane difuzate până acum.

The Middle – va primi cel de-al 6-lea sezon, în care va continua povestea lui Frankie Heck cu problemele ei și ale familiei sale.

Voi continua cu serialele care au fost (unele din ele din nefericire) anulate (mult prea) devreme:

Star-Crossed – a fost anulat după primele 13 episoade, care au format primul sezon al serialului în care era prezentată viața pământenilor care conviețuiau cu alte ființe extrtereste, numite atrieni. Lupta dintre cele două rase, dar și dorința de o posibilă alianță a captat întreaga acțiune a acestor episoade, care pe mine personal m-au captivat. Deși a fost unul dintre serialele despre care scriam cu plăcere și îl urmăream cu atenție, se pare că a ajuns la capătul drumului și nu vom mai auzi nimic de el de acum.

The Carrie Diaries – acest serial este prequel-ul binecunoscutului serial „Sex and the City” și ne prezintă viața unei tinere eleve care avea dorința de a ajunge o scriitoare de succes, fiind dispusă să renunțe la familie, dragoste și multe altele, doar pentru a-și aduce la îndeplinire visul. După doar 2 sezoane, vedem că și acest serial a fost anulat.

The Tomorrow People – serial care mi-a intrat la suflet și pe care-l urmăream în fiecare săptămână cu sufletul la gură, se pare că a fost anulat, ocazia de a mai putea continua acțiunea cu măcar un sezon, devenind imposibilă. Lupta pentru putere și diferența dintre oamenii normali și cei înzestrați cu puteri supranaturale s-au încheiat și doar amintirea ne va mai rămâne de acum despre acest serial SF.

Trophy Wife – este un serial extrem de criticat și, din cauza aceasta, dar și din cauza rating-ului destul de scăzut, a fost anulat destul de repede.

Community

Community a fost anulat pe motiv că audiența din ultima vreme era scăzută, iar proiectul propus cu însuflețire de Dan Harmon se pare că nu a avut feedback-ul așteptat. Actorii au început deja să anunțe pe conturile de Twitter vestea care a dezamăgit o mulțime de fani, dar important este ca cele 5 sezoane de până acum să rămână în mintea telespectatorilor sub forma unei producții originale și distractive.

Voi încheia cu serialele care debutează în 2014-2015:

The Flash – este un serial inspirat din benzile desenate, fiind un spin-off al serialului cu super-eroi extrem de urmărit, „Arrow”.

6 flash

iZombie – dramă care se concentrează pe povestea unei studente la medicină care se transformă într-un zombie și care este nevoită să-și ia o slujbă în departamentul de medicină legală, pentru a-și facilita accesul la creiere pe care trebuie să le mănânce, pentru a rămâne în viață. Însă, cu fiecare creier consumat, ea moștenește amintirile decedatului, iar cu ajutorul șefului său, precum și cel al unui detectiv, ea începe să soluționeze diverse cazuri de omucidere, în încercarea de a îndepărta vocile care o bântuie.

Jane the Virgin – un nou serial care are ca temă povestea unei tinere care a fost în mod accidental înseminată artificial.

The Messengers – serial SF în care povestea se va baza pe prăbușirea unui obiect misterios pe pământ, cauzând moartea unor oameni din cauza pulsurilor energetice emise. Victimele au înviat mai apoi și vedem că ei erau trimiși pe pământ pentru a preveni populația cu privire la Apocalipsa care avea să urmeze.

Constantine – serialul îl are ca personaj central pe John Constantine, un detectiv, magician și impostor malițios, inspirat din benzile desenate “New 52″ (DC Comics). Personajul Constantine a mai fost prezent pe ecrane în cadrul filmului cu același nume regizat de Francis Lawrence, avându-l ca actor principal pe Keanu Reeves.

How I Met Your Dad – spin-off al serialului de comedie „How I Met Your Mother”, care va prezenta povestea lui Sally (Greta Gerwig) și a întâlnirii partenerului său de viață, prin intermediul flashback-urilor.

Selfie – comedie inspirată din „My Fair Lady”, având ca personaj central o tânără pe nume Eliza Dooley (Gillian) preocupată foarte tare de rețelele de socializare și foarte puțin de relațiile sociale din viața reală. Imaginea sa are de suferit după o despărțire care devine virală, așadar apelează la ajutorul unui expert în marketing pentru a remedia lucrurile.

Leave a Reply

— required *

— required *

Despre Noi
Iti oferim articole, recenzii (reviews) si stiri despre serialele tale preferate in fiecare zi. Afla totul despre serialele noi si in top, citeste recomandari si participa in comunitatea serialelor!
Seriale
Copyright © 2013-2014 - Seriale Punct Ro - Toate drepturile rezervate.