June 16 | by Georgeta Paunescu
Game of Thrones – S4E10 – Final de sezon!

S-a încheiat. Sezonul 4 din Game of Thrones e gata. Iar altul nu mai primim până la anul. Acest ultim episod al sezonului nu putea fi mai încântător. Da, vedem și cum sfârșesc niște personaje și, da, vedem și cum altele se eliberează și încep o nouă călătorie. Mai avem parte și de niște dragoni încătușați, că prea făceau pe teribiliștii. Incestul nu lipsește, luptele, bătăliile, scheletele declanșate cu nonșalanță, flăcările, arbaleta și imprevizibilul care la final a părut, cumva, așteptat.

Aflăm și care este soarta lui Tyrion care se aseamănă cu cea zămislită în carte, așadar episodul a fost superb, tocmai pentru că Tyrion „is breaking bad”, ca să zic așa. Și bine face! Îi acordăm prioritate, fiindcă destinul lui se va schimba destul de mult în sezonul următor, iar dezlănțuirea s= din acest episod este, încă o dată, epică! Jaime se furișează în celula lui cu o strategie foarte bine gândită, spre a-și salva fratele. După ce el și Varys au plănuit evadarea condamnatului din temniță, Tyrion nu se simte complet liber până nu face ordine în viața sa omorând-o pe Shae și ucigându-și tatăl!

Nu putea să-i găsească pe cei doi altfel decât dezbrăcați. O sugrumă până își dă duhul, o pedeapsă cruntă dar meritată pentru femeia care l-a trădat în cele mai josnice feluri. Următorul pe listă? Tatăl său, în baie, așezat pe vasul de toaletă. Și nu-l ucide doar pentru că l-a renegat toată viața, fiindcă l-a supus execuției fără vreo urmă de resentiment și l-a înșelat cu cea mai intensă plăcere, ci și pentru că o numește pe Shae “târfă” în nenumărate rânduri. Arbaleta se înghesuie în stomacul lui Tywin, iar cel mai nesuferit și condamnabil tată se duce pe tărâmul împielițaților. Mai are rost să spunem câte Emmy-uri merită Peter Dinklage? Așa se spune „la mulți ani” în Game of Thrones de ziua tatălui!

Voi vă dați seama că în acest sezon am scăpat și de Joffrey, și de Tywin? Tyrion se îmbarcă alături de Varys (care-și dă seama că the Kings Landing este o cauză pierdută) și vor tot pluti până în sezonul următor, când vom vedea unde i-a dus valul și împotriva cărui curent vor mai lupta. Dacă Cersei a avut atâta grijă ca Muntele să nu moară din cauza rănilor, ei bine, nu scapă de taică-su’. Adică, scapă, toți scăpăm, dar înainte de asta, n-are încotro și îi mărturisește despre relația cu Jaime. Și despre faptul că nu-l vrea pe Loras de soț. Și punct. S-au gândit ei bine, scenariștii, ca de ziua Tatălui să ofere astfel de recompense. După care se răsfață în brațele preaiubitului frate. Presupun că moartea lui Tywin vine ca o grațiere pentru Cersei sau…?

Brienne și the Hound. Bărbatul nu are încredere că aceasta a fost trimisă într-adevăr de Jaime, așa că lupta începe. Prima dată cu săbii. Apoi, cu aruncături de pe stâncă. Arya reușește să scape (cu tot cu aurul sustras de la el), iar soarta lui the Hound este lăsată în aer. Cert este că Arya nu ezită să-l umilească lăsându-l să se chinuie printre stânci, în loc să-l cruțe de suferință, omorându-l.

Arya pornește și ea într-o nouă aventură la fel ca Tyrion, ambii traversând un nou rit de inițiere spre altceva cu o barcă și simțul libertății, al autonomiei, al nevoii de a-și reconfigura obiectivele. Jon Snow, după ce în episodul trecut a început planuri mari, e acuzat acum de Mance Rayder că nu ar fi fost loial față de el. Și uite-așa, Stannis Baratheon intră în scenă. El și turma de soldați care fac prăpăd în rândul sălbaticilor, după care îl iau ostatic pe Mance, la ordinele lui Jon Snow. Stannis, cel care a reușit să ducă ceva până la capăt pentru prima oară. Merită lăudat. O avea el o armată puternică, dar parcă tot Mance e mai tare în glume.

Atât de rar l-am văzut pe Jon interacționând cu personaje care nu fac parte dintre sălbatici sau care nu sunt membri ai Rondului de Noapte, încât Stannis a fost destul de ciudat de urmărit conversația cu Stannis. Asta așa, ca fapt divers. Important este că Nordul a fost salvat prin intervenția lui Stannis, iar lui Jon Snow nu-i mai rămâne decât să ardă trupul neînsuflețit al lui Ygritte. „Cei trei crai de la Răsărit”, Bran, Hodor, Meera și Jojen (pe Reeds îi luăm la pachet) își continuă drumul către Nord și găsesc Copacul Magic (apropo, tunelul dintre copaci a devenit „viral” pentru turiștii care au luat cu asalt Irlanda de Nord; Big Like, Game of Thrones!). Doar că magia este preluată de schelete ieșite din pământ care se împotrivesc acestora și pornesc o luptă strașnică. Nu știu de voi, însă mie mi s-a părut că respectivele secvențe au fost încărcate cu o porție extra de gheață.

Ei, dacă scheletele nu erau deja suficient de terifiante, iată o fetiță misterioasă (și suspectă) apărută de nicăieri, care aruncă cu foc! Este unul dintre copiii care existau înainte de primii oameni, așa cum se prezintă, și deși Jojen moare în timpul confruntării, ceilalți o însoțesc într-o cavernă. Tot acolo îl întâlnim și pe bătrânelul (probabil corbul) care le spune că îl urmărește pe Bran dintotdeauna. Îi înștiințează și că acesta va primi ceva ce a pierdut cândva. Nu-și recuperează funcțiile locomotorii, dar va zbura! Serios. Povestea lui Bran este mult mai complicată decât poate părea. El a știut dintotdeauna că visele sale sunt mai mult decât atât, că „Ale mele sunt reale”. De când a fost aruncat din turn, acesta a simțit și mai tare că fiecare vis îi transmite ceva anume.

Dacă vă întrebați ce-i cu acești copii sau ați uitat la ce se referă legenda lor, se spune că Children of Forest conduceau teritoriul Westeros înainte de First Men, în aceeași perioadă cu giganții. După războiul cu First Men veniți din Essos, au apărut Walt Walker-ii și, drept urmare, The Childrens au rămas foarte puțini și au ridicat Zidul. După venirea Andalilor, aceștia s-au retras după Zid.

Daenerys are numai probleme pe cap, “copiii ei” nu stau deloc cuminți, unul dintre dragoni omorând o fetiță de doar 3 anișoi. Pe deasupra, sclavii vor să revină la sclavie. Așa că aceasta îi încătușează pe doi dintre dragoni, deși al treilea a rămas tot de capul lui.

De remarcat forța lui Brienne din acest episod și demonstrațiile ei că este o femeie bărbată. Întâlnirea dintre Brienne și Arya a fost de-a dreptul surprinzătoare, în special pentru cititorii cărților, unde cele două nu au interacționat. Mai mult, asemănările dintre cele două sunt enorme, desigur, amănunte pe care le observăm înainte de confruntarea cu pricina. Tywin a murit pentru că merita. Și-a tratat copiii astfel încât să-și satisfacă propriile interese și, preocupat de jocul manipulării, habar nu avea despre adevărul dintre ei.

Cei doi capi de familie, Tywin și Ned nu mai există. Copiii lor, în schimb, merg fiecare pe direcția lui, unii călcându-le pe urme, alții încercând să ajungă pe drumuri nebătute încă. Și, uite-așa, stăm și ne întrebăm: încotro, în sezonul 5?

Leave a Reply

— required *

— required *

Despre Noi
Iti oferim articole, recenzii (reviews) si stiri despre serialele tale preferate in fiecare zi. Afla totul despre serialele noi si in top, citeste recomandari si participa in comunitatea serialelor!
Seriale
Copyright © 2013-2014 - Seriale Punct Ro - Toate drepturile rezervate.