August 29 | by Georgeta Paunescu
Cele mai bune seriale: Ally McBeal

Ally McBeal a avut premiera in anul 1997, imediat dupa ce creatorul filmului, David E. Kelley, a parasit platourile de filmare Chicago Hope, pentru a incepe The Practice, celalalt show despre avocati mult mai serios. Calista Flockhart a jucat rolul principal ca personaj nevrotic, o avocata din Boston care ajunge in situatia de a lucra impreuna cu fostul sau iubit si sotia acestuia la o firma de avocatura extravaganta. Secventele fanteziste repetate, replicile ironice si, mai presus de toate, conotatiile sexuale, l-au adus la statutul de cel mai dezbatut show al momentului, statut demonstrat de aparitia defaimatoare a actritei Flockhart, pe coperta revistei Time, din 1998, cu titlul “Is Feminism Dead”?

Amintiri nostalgice: Cand m-am apucat sa urmaresc Ally McBeal, gaseai la Ally trasaturi cool si glamorous. Va mai amintiti cat de populare erau pijamalele sale cu Goofy? Se imbraca elegant in fiecare zi, ca o femeie matura si puternica. Se mentinea in forma alergand la Fenway Park. Prietenilor sai le placea sa cante si sa danseze, ceea ce si faceau foarte des. De-a lungul timpului, cateva din convingerile mele s-au modificat; inca imi plac pijamalele asortate, nu ma intelegeti gresit, insa pretentiile sale in dragoste nu-mi mai dau speranta ca isi va gasi barbatul perfect. Zilele astea, reflectam la cum ar putea Ally sa se gaseasca pe sine.

Ally McBeal nu e chiar un show despre o avocata, despre Boston, politica sau despre o femeie. Ally McBeal e un show despre sex, iar Ally e o femeie obsedata de romantism. La acea vreme, show-ul era un raspuns direct la criza de sexualitate post-Clinton, doar ca astazi, idiosincrazia exagerata a personajelor le face sa para ca tot ce cauta e sexul in sine, nu oameni cu care sa-si impartaseasca sentimentele. Billy si Georgia reprezinta tipologia mariajului sexual. Elaine e o cocheta si o versata in ale sexualitatii. Richard reprezinta voracitatea, un tip de sexualitate mai putin conventionala. Ling e femeia pradatoare. Nelle e fata buna ce devine rea. Cage e vulgarul care isi starneste curiozitatea in secret. Renee, tipa mereu disponibila. Iar Ally e “cea care face dragoste” cu tot tacamul specific.

Astfel, ea adopta pozitia de Fecioara Sfanta – devenind si mai evident acum, cand cele mai recente concluzii ale lui Ally despre subiect se situeaza la celalat capat. Liz Lemon: singura, cu predispozitii spre fantezie, inconjurata de ciudati (la fel ca Jane Krakowski, intr-o mare masura), potretizata de o actrita al carei corp este o sursa grotesca de discutii si interes din partea publicului. Totusi Liz este personajul pe seama caruia se fac majoritatea glumelor din show. Colegii de serviciu o respecta doar in aparenta, un singur tip cunoscut ca Beeper King vorbeste frumos despre ea si spune la toata lumea cat de minunata e. Ganditi-va la Meredith Grey: in primele sezoane, Meredith era cu inima franta, viata sa profesionala constituind doar o metafora pentru depresia ei, de la saptamana la saptamana. Doar ca prietenii au poreclit-o “intunecata si bolnava launtric”, ca o satirizare a starii ei. Ally nu inceteaza sa se creada exceptionala, fie ca ne referim la flacara pe care Bill o tine aprinsa pentru ea, fie ca vorbim de fascinatia continua a lui Cage, aceste aspecte nu prea mai corespund in ziua de azi. E o figura de stil demodata.

La fel si cu excitarea. Conversatiile reflexive ale personajelor in legatura cu sexul (sexualitatea, pornirile sexuale, hartuirile, siguranta, sexul slab sau de calitate, sentimental, surprinzator, la locul de munca, acasa, prefacut, spontan, fantezist) pareau odata sexy, dar nu mai sunt. Erau un fel de manual pntru intalniri. Procesele referitoare la hartuirea sexuala nu mai sunt imprevizibile ca altadata, iar Internetul a diminuat radical cicatricile sociale determinate de fetisuri si alte soiuri de comportamente sexuale rau famate. Imi aduc aminte cat de socata am fost atunci cand Ling a  picurat ceara fierbinte pe Richard, inainte de a-si tari parul sau lung deasupra corpului acestuia ca… “ceremonial”. Astazi e considerat a fi desuet.

In articolul din Time mai sus mentionat, Ginia Bellafante scria ca “Ally… nu-i in stare de nimic, nici macar de problemele emotionale cu care se confrunta. […] Treaba cu Bridget (Jones) si Ally e ca acestea sunt prezentatate ca arhetipuri ale femeilor singure, chiar daca sunt de fapt personaje usuratice cu manifestari frivole.” Totusi starile de nevroza ale lui Ally nu-s chiar atat de frivole. Aratati-mi o femeie ambitioasa in floarea varstei care sa nu-si faca griji asupra modului in care viata sa din afara programului de munca va arata in viitor. Acele fluctuatii sunt intruchiparea anxietatii lui Ally asupra temerii ca nu va avea un copil si a neclaritatilor in legatura cu viata pe care o traia ca femeie singura si stangace, cu un loc de munca nou si a spaimei ca viata ei nu se va schimba in cea pe care credea ca si-o doreste. Nu e o preocupare neinsemnata. Si nici una contra feminismului. Feminismul nu are legatura cu a spijini femeile care “merita”. Feminismul acorda incredere tuturor femeilor. Chiar si celor prostute. Chiar si celor care nu cunosc raspunsurile la toate.

La un moment dat, Georgia o intreaba pe Ally de ce crede ca problemele ei sunt “mult mai serioase decat ale celorlalti.” “Pentru ca sunt ale mele”, e raspunsul sincer al lui Ally. Bellafante considera aceasta atitudine ca fiind ofensatoare, ca Ally e o “fata sfarsita, mult prea preocupata de sine.” Poate. Dar cand am urmarit episodul respectiv, am perceput opinia sa ca fiind cam tupeista. Nu ar trebuit sa iau in serios doar problemele mele, dar sunt obligata sa fac asta. Daca eu nu acord suficienta atentie preocuparilor mele, cine altcineva o va face in locul meu? Cand le-am cerut noi barbatilor sau personajelor masculine, hei, de ce nu iei tu nevoile celorlalti ca fiind mai importante decat ale tale?

A povesti despre sufletul femeilor e un fapt feminist, chiar daca acele povesti nu sunt perfecte. Ally McBeal nu e chintesenta feminismului (doar ca un punct de referinta, Ally a aparut ca replica la Buffy the Vampire Slayer, iar Sex and the City a inceput un an mai tarziu), insa atunci cand un show sugereaza “astfel gandesc si experimenteaza unele femei sexul si identitatile lor sexuale; astfel gandesc si experimenteaza unii barbati sexul si identitatile lor sexuale”, ne determina sa reflectam la noi insine, iar asta poate constitui o actiune feminista, de altfel.

Ally McBeal inca ramane un show bun si surpinzator, mai ales in primul si al doilea sezon. Fantezia din unele secvente poate fi kitsch, dar mai e ceva memorabil in legatura cu Peter MacNicol care priveste in oglinda, aparoband reflexia “Esti prima, ultima, totul” si innebunind. Acel mix de emotii ar fi putut fi portretizat mult mai artistic si nuantat, probabil, dar niciodata nu a fost infatisat cu mai multa claritate. Persiflarile sunt constrangatoare inca, iar intrebarile pe care show-ul le-a ridicat atunci sunt intrebari care tot mai pot fi aduse in discutie. Ally nu impinge limitele cum o facea odata, asadar acum e mai siropos, imprefect, dar distractiv. In plus, iarasi trebuie sa renunt la pijamalele acelea copilaroase. 

Leave a Reply

— required *

— required *

Despre Noi
Iti oferim articole, recenzii (reviews) si stiri despre serialele tale preferate in fiecare zi. Afla totul despre serialele noi si in top, citeste recomandari si participa in comunitatea serialelor!
Seriale
Copyright © 2013-2014 - Seriale Punct Ro - Toate drepturile rezervate.